Puțini știu sau dacă au aflat nu prea bagă în seamă… că în primăvara anului 1962, pe teritoriul municipiului Constanța a fost dezgropat un tezaur antic de o valoare deosebită, compus din 24 de piese lucrate în marmură, reprezentând divinități grecești: bustul zeiței Isis (divinitate egipteană, foarte populară la Tomis); șarpele Glykon (*** Glykon este o zeitate cu înfățișare de șarpe din mitologia romană, al cărui cult a fost fondat de profetul grec Alexandru din Abonutichus. Potrivit scriitorului satiric Lucian din Samosata (Λουκιανός Σαμοσατεύς; c.120-c.190), de la care provine singura referință literară cu privire la zeitate, cultul șarpelui-zeu Glykon datează de la jumătatea secolului al II-lea d.Hr.
Lucian de Samosata i-a dedicat șarlatanului, autointitulat „profet”, un pamflet foarte ostil (totodată amuzant) intitulat ” Alexandru, falsul profet” (‘Aλέξανδρος ή Ψευδόμαντις), scriind că zeitatea inventată era de fapt o păpușă. Cultul lui Glykon și-a găsit în prezent un adept în persoana scriitorului englez Alan Moore); grupul statuar Fortuna cu Pontos; aedicula cu reprezentarea zeiței Nemesis; plăci votive cu reprezentarea Cavalerului Trac; basoreliefuri ale lui Hermes, zeul comerțului; statuete ilustrând-o pe zeița Cybele; Selene – Luna în carul tras de doi tauri albi cu care circula pe bolta cerească; Cele trei Grații și Mithras răpunând taurul.
Statueta Fortuna expusă în Tezaurul Muzeului din Constanța
Trebuie știut că această descoperire a fost făcută în timpul lucrărilor de modernizare din zona Gării Vechi din Constanța, când vechile șine au fost demontate. În urma excavărilor, a fost scos la iveală capul statuar al zeiței Fortuna. Descoperirea determinat întreruperea lucrărilor și sosirea unui grup de arheologi ca să evalueze tezaurul. Aceștia au efectuat o serie de săpături prin care au mai fost găsite 23 statuete, reprezentând divinități greco-romane, asiatice, egiptene și locale, grupate pe o platformă zidită.
Descoperirea arheologică este cu atât mai importantă cu cât, printre cele 24 de statui descoperite, se numără și una unică, pe plan mondial: șarpele Glykon, unica statuie de cult a acestei divinități cunoscută până acum în întreg Imperiul Roman și a cărei dimensiuni și măiestrie de realizare sunt impresionante. De studiul reprezentărilor sculpturale ale divinităților s-a ocupat cercetătorul istoric constănțean Zaharia Covacef.
Statueta, care datează din secolul al II-lea, este sculptată, împreună cu postamentul, dintr-un singur bloc de marmură, cu latura de 66 cm, iar dacă ar fi desfășurat, șarpele ar avea 4,76 m lungime. Tehnica de lucru folosită a fost cea de cioplire și șlefuire. Șarpele este reprezentat încolăcit, având bot de miel, păr și urechi omenești și coadă de leu.
Istoricii spun răspicat că prezența statuetei șarpelui Glykon în tezaurul descoperit în vechea cetate Tomis atestă răspândirea cultului și în cetățile grecești din Dobrogea. Statueta a fost expusă în Sala Tezaur de la parterul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Ipoteza prin care se identifică statuia ca fiind dedicată cultului zeului Glykon a fost lansată de cercetătorul Alexandru Culcer, într-un studiu publicat în Apullum, anuarul muzeului județean din Alba Iulia.
În rândul arheologilor și istoricilor există păreri împărțite cu privire la statueta descoperită la Constanța. „Descoperirea tomitană a suscitat un viu interes, datorită aspectului insolit al monumentului. Până în prezent, ipoteza identificării șarpelui tomitan cu Glykon a fost acceptată de cea mai mare parte a cercetărilor. Totuși, unul dintre ultimele studii care s-au făcut asupra monumentului tomitan îl consideră a fi o reprezentare a <Șarpelui ofit>”, a declarat muzeografa Cecilia Pașca.
Specialistă, așadar, într-ale istoriei și arheologiei, aceasta argumentează această concluzie prin aceea că șarpele Glykon putea fi reprezentat oricum, în timp ce Șarpele ofit doar ca acela descoperit la Constanța: cu cap de miel și numai propriu funcției pe care o îndeplinea în cultul ofiților.
*** Prin jurul anului 160, cultul șarpelui-zeu Glykon era răspândit pe țărmurile Mării Egee. În Antiohia a fost descoperită o inscripție, datând din acea epocă, care preia un text dintr-un oracol al lui Glykon, prin care șarpele și zeul Apollo Phoibos protejau orașul de ciumă, amănunt menționat și în scrierile lui Lucian. Alexandru din Abonutichus și-a proclamat și el legăturile cu marile sanctuare oraculare ale epocii, în special cu cel de la Claros, din apropiere de orașul grec Colophon (Κολοφών).
În același an, guvernatorul Asiei, Publius Mummius Sisenna Rutilianus, s-a autoproclamat protector al oracolului lui Glykon. Guvernatorul s-a căsătorit ulterior cu fiica lui Alexandru din Abonutichus. Tot conform scrierilor lui Lucian, un alt guvernator roman, Sedatius Severianus, guvernatorul Cappadociei, a fost trimis de oracolul lui Glykon în Armenia, unde avea să moară. El a fost de fapt victimă a înfrângerii în 162 a armatelor sale în fața regelui parților, iar Armenia nu a reintrat în stăpânire romană decât după recucerirea sa de către armatele generalului Statius Priscus, noul guvernator al Capadociei. Însuși împăratul Marcus Aurelius se interesa adesea de cultul Glykon, respectiv de profețiile lui Alexandru și a șarpelui-zeu.
În același timp, Abonutichus, un mic sat pescăresc înainte de a trece la cultul șarpelui-zeu, a devenit un oraș important și și-a schimbat numele în Ionopolis. Nu se cunoaște însă rolul jucat de popularitatea lui Glykon în dezvoltarea orașului.
În scurt timp, cultul șarpelui Glykon s-a extins într-o arie vastă aflată între fluviile Dunărea și Eufrat. Începând cu sfârșitul domniei împăratului roman Antoninus Pius (138-161) și continuând în secolul al III-lea, Imperiul Roman au fost bătute monede pentru a cinsti cultul lui Glykon, atestându-se și prin aceasta popularitatea sa.
Cultul și-a pierdut treptat adepții, intrând în declin după moartea fondatorului său în jurul anului 170, supraviețuind încă cel puțin 100 ani, pentru a dispărea la începutul secolului al IV-lea. Cultul l-a inclus apoi în mitologia sa și pe fondatorul său, Alexandru din Abonutichus, ca urmaș al lui Asclepios, zeul medicinei. Unele dovezi atestă faptul că acest cult a supraviețuit și în secolul al IV-lea.
foto: wikipedia.org
