V-aducem în dar Povestea Sfântului Nicolae. Puneți-o la tâmpla gândului…
* Din această seară se cântă legendarele colinde „Steaua Sus Răsare” și O, ce veste minunată”! dați ghiers colindei, să vă fie sărbătorile cu binecuvântare!
Sfântul Nicolae a trăit în secolul al IV-lea. Mult-iubitul sfânt s-a născut aproape de Bethleem (Nikolaos, în limba greacă, înseamnă “a învinge”, “victorie”, “biruitor”) s-a născut în jurul anului 280 în Patara, Lichia, în sudul Turciei de astăzi, la 350 de mile nord de Bethleem, într-o familie de creştini destul de înstăriţi dar cinstiţi şi credincioşi. Încă din copilărie s-a arătat prin vorbă şi faptă, a fi un trimis al Domnului. Se hrănea doar de la sânul drept, apoi miercurea şi vinerea nu sugea lapte decât după asfinţit), dar şi-a petrecut viaţa pe teritoriul Turciei de astăzi, ca episcop de Myra. Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, dar a rămas orfan de ambii părinţi pe când era încă un copil. A moştenit, astfel, o avere mare, însă a a folosit această avere pentru a ajuta oamenii nevoiaşi. Se spune că Sfântul Nicolae a săvârşit nu mai puţin de 21 de miracole.
Lui i se atribuie o serie de legende, dintre care cea mai cunoscută este cea a celor trei surori, fiicele unui nobil sărac, care nu se puteau mărita din cauza lipsei banilor.
Se spune că Sfântul Nicolae a aflat de necazul fetelor şi s-a hotărât să le ajute dăruindu-le, în secret, trei saci cu aur ca ele să se poată mărita. Când fiecărei fete îi venea timpul să se mărite, Sfântul Nicolae se urca pe acoperişul casei lor şi dădea drumul pe horn câte unui sac cu aur, fără să se arate. Tatăl fetelor, văzând ce s-a întâmplat la primele două fiice ale sale, la a treia s-a hotărât să stea de pază şi să vadă cine le face acest bine. El l-a zărit pe Episcopul Nicolae pe acoperişul casei sale şi, deşi acesta l-a rugat să ţină secret ajutorul său, în curând, fapta sa bună era cunoscută în tot oraşul.
De atunci, oamenii l-au asociat pe Sfântul Nicolae cu dragostea pentru copii şi bunătatea nemărginită, pomenind numele său de fiecare dată când primeau un cadou neaşteptat.
Ziua de 6 decembrie este, de fapt, ziua trecerii Sfântului la cele veșnice.
În ziua de 6 decembrie se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi (măr, păr, cireş, prun etc.) în apă, la căldura camerei, pentru a fi înflorite la Anul Nou, apreciindu-se astfel rodul livezilor.
6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Sava, Moş Nicolae), specific unui străvechi început de an autohton- Anul Nou dacic”.
Demn de ştiut, sărbătoarea Sfântului Nicolae este mai populară în Transilvania decât în alte regiuni ale ţării. Şi asta pentru că ardelenii spun că în ziua sărbătorii sale, Sfântul Nicolae aduce cu el iarna şi primii fulgi de nea, prima bucurie a iernii pentru copii, scuturându-şi barba. În Ardeal, Sfântul Nicolae mai este cunoscut și drept Sân Nicoară, iar dacă mergi dintr-un sat în altul nu se poate să auzi cele mai diferite legende și tradiţii legate de această sărbătoare, dar şi numeroşi ţărani învredniciţi a-i purta numele.
În multe locuri, tinerii se strâng de dimineață şi îşi aleg conducătorul iar seara merg în casele în care locuieşte câte un Nicolae, ori familii sărmane pentru a-i colinda şi a le aduce Vestea… Cântând. „Steaua sus răsare” (care în unele sate e prezentă în ritualul colindatului până aproape de Anul Nou) şi „O, ce veste minunată”. Cel mai cunoscut obicei este fără doar şi poate cel al ghetuţelor, în care urmează a poposi de cu seară, darurile aduse de Moş Nicolae.
