„În 1914, la Cazinoul din Constanța, celebra soprană „Romanitza” era cap de afiș și vedeta incontestabilă a sezonului, sosită direct de la Opera Champs-Élysées din Paris. La Paris, interpretase roluri de mare anvergură în operă, pe scenele mai multor teatre, impunându-se rapid ca noul star al scenei lirice și o apariție exotică fascinantă a Belle Époque. Este menționată la PARIS ca fiind singura artistă care a inspirat o operă purtând chiar numele său „Romanitza”, realizată de autori celebri și jucată cu mare succes în Franța în 1912.
În epoca în care celebrul Orient Express lega Constanța de Paris, Cazinoul devenise un veritabil templu al eleganței. Aici aveau loc spectacole fenomenale cu artiști de prim rang din vestul Europei, cântăreți, actori, dansatori și trupe de music-hall, transformând Constanța într-o scenă mondenă comparabilă cu marile cazinouri europene.
Azi readucem la lumină informații extraordinare despre „Romanitza”, pentru a reconstitui povestea acestei fascinante artiste a Belle Époque.
În istoria, încă insuficient explorată, a prezențelor românești pe marile scene ale Europei de la începutul secolului al XX-lea, numele sopranei Romanitza Manolescu se impune cu o noblețe discretă, dar incontestabilă. Născută la 29 noiembrie 1877, la București, într-o familie în care disciplina și educația constituiau repere esențiale, tatăl său fiind căpitanul Alexandru Ion Manolescu decorat de Regele Carol I chiar pe frontul de la Plevna, artista se formează într-un moment de efervescență culturală când instituțiile muzicale românești își conturau identitatea modernă. Studiile de canto începute în jurul anului 1900 sub îndrumarea Mariei Assan și desăvârșite în școala riguroasă a lui George Stephănescu îi conferă nu doar o tehnică solidă, ci și acea conștiință artistică specifică unei generații care își asuma, pentru prima dată, reprezentarea României în spațiul cultural european.
Debutul din anul 1902, consemnat la București este descris ca fiind un succes imediat, iar vocea sa clasificată drept soprană lirico-lejeră, este apreciată pentru raritatea timbrului, pentru mobilitatea și limpezimea emisiei.
Aceste calități nu rămân circumscrise spațiului național, ci devin rapid pașaportul unei cariere internaționale autentice. Romanitza pătrunde în circuitul liric european, activând în Franța, Elveția, Belgia, Anglia și Algeria, într-o epocă în care accesul la aceste scene presupunea nu doar talent, ci și confirmare profesională riguroasă. Dintre toate aceste spații… Paris devine centrul gravitațional al destinului său artistic.
În capitala Franței, Romanitza nu apare ca o prezență episodică, ci ca o artistă integrată într-un mediu muzical dens și exigent. Este menționată în cronici și în lucrări de specialitate ale lumii lirice franceze, apare în contexte concertistice, inclusiv alături de pianistul Ricardo Viñes și este receptată ca o soprană capabilă să se înscrie în estetica rafinată a repertoriului francez. Această inserție nu este una superficială: ea presupune adaptarea stilistică, stăpânirea limbii, a frazării și a subtilităților expresive care defineau gustul parizian al epocii.
Consacrarea deplină survine în anul 1912, când compozitorul francez Maurice Jacquet creează opera ROMANITZA, lucrare care îi poartă numele și care este inspirată de personalitatea sa artistică. Această operă, concepută în spiritul lirismului francez de început de secol, se înscrie în estetica rafinată a teatrului muzical parizian, unde sensibilitatea melodică, eleganța orchestrală și accentul pus pe expresivitatea vocală constituiau trăsături definitorii. Alegerea numelui „Romanitza” pentru titlul operei nu este întâmplătoare: ea marchează nu doar o dedicație formală, ci o adevărată identificare între creație și interpretă, sugerând că figura scenică a eroinei era modelată după personalitatea și stilul artistei. În absența unei partituri larg difuzate astăzi, importanța operei rămâne însă incontestabilă prin semnificația ei simbolică: aceea de a consfinți integrarea unei soprane române în însăși materia creației muzicale franceze.
În acest sens, opera Romanitza devine un document artistic esențial, indicând nivelul de recunoaștere atins de interpretă. Faptul că un compozitor francez creează o lucrare lirică purtând numele unei cântărețe contemporane implică existența unei relații de admirație și de legitimare artistică profundă. Romanitza nu mai este doar o executantă a repertoriului, ci o prezență capabilă să genereze sensuri, să inspire și să participe indirect la procesul de creație. Această dimensiune o apropie de marile soprane ale epocii, pentru care compozitorii concepeau roluri adaptate timbrului și personalității lor scenice.
Anii Primului Război Mondial adaugă carierei sale o dimensiune etică și simbolică. Între 1916 și 1918, Romanitza rămâne la Paris și participă la manifestări artistice cu caracter patriotic, dedicate sprijinirii României. În aceste împrejurări, vocea sa capătă o funcție care depășește esteticul, devenind un instrument de reprezentare culturală și de solidaritate națională într-un context istoric dramatic. Ea nu mai este doar o soprană apreciată, ci și o prezență care menține vizibilitatea unei țări aflate în încercare.
Viața personală confirmă, la rândul ei, integrarea profundă în mediul francez. La 24 decembrie 1917, Romanitza se căsătorește la Paris cu bancherul André Siméon Aron, fapt care indică inserția sa într-un cerc social elevat. Căsătoria, desfășurată până în 1940, marchează stabilitatea unei existențe legate definitiv de capitala franceză, oraș care îi devine atât scenă artistică, cât și spațiu biografic.
Ultimul capitol al vieții sale se desfășoară într-un context istoric sumbru. Romanitza moare în iulie 1944, la Paris, într-un moment în care orașul se afla încă sub ocupație, iar viața culturală și jurnalistică era profund afectată. Cercetarea în presa franceză disponibilă nu oferă, până în prezent, informații privind cauza decesului, absență explicabilă prin perturbările majore ale epocii. Această tăcere documentară nu diminuează însă conturul unei cariere autentice, ci îi adaugă, poate, o aură de discreție melancolică.
Privită în ansamblu, existența artistică a Romanitzei Manolescu se definește prin câteva repere certe și semnificative: o formare solidă în școala românească, un debut precoce și apreciat, o carieră internațională desfășurată în spații culturale majore, o integrare reală în mediul liric parizian și, mai presus de toate, o consacrare simbolică rară, materializată prin opera ROMANITZA din 1912. Chiar dacă nu dispunem de o listă exhaustivă a rolurilor sale sau de o discografie completă, aceste elemente sunt suficiente pentru a o plasa în rândul artiștilor români care au participat efectiv la viața muzicală europeană de elită.
ROMANITZA nu este doar o figură recuperată din arhive, ci expresia unei epoci în care talentul individual, susținut de rigoare și inteligență artistică, putea traversa frontiere și putea transforma o artistă venită din București într-o prezență recunoscută pe scena pariziană. În această lumină, ea apare nu ca o excepție izolată, ci ca o verigă esențială într-un proces mai amplu de afirmare culturală, în care România începea să-și afirme, prin artiștii săi, locul în concertul European”( Dobrogea150)
Nu mai sta pe gânduri! Vino să vezi, să asculți și să simți cum suna Constanța interbelică! Trăiește o experiență care te poartă direct în eleganța Constanței de altădată…. Un concert de pian LIVE readuce la viață muzica epocii regale!
Expoziția prezintă partituri originale de peste 100 de ani… nu doar muzică, ci adevărate opere de artă, cu povești fascinante din perioada de aur a Constanței.
Momentul care te va cuceri:
Recitalul susținut de pianista Andreea Bratu, care va interpreta chiar pe baza partiturilor expuse!
Expoziția poate fi vizitată în perioada 23–29 martie. Vernisajul în 25 martie 2026, ora 18:00.
Centrul „Jean Constantin”
Intrarea este liberă… și la vernisaj!
“Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” are plăcerea să anunțe că susține în calitate de partener inițiativa Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța și a Asociației Culturale „Dobrogea 150” de a organiza expoziția „Partituri muzicale din perioada regală”, un eveniment cultural de excepție dedicat patrimoniului muzical românesc din epoca monarhiei.
Publicul va putea admira în perioada 24-29 martie 2026, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, o selecție valoroasă de partituri istorice tipărite în perioada regală, datând de la finalul secolului al XIX-lea și din perioada interbelică, pentru valsuri, marșuri, tango-uri și romanțe, care ilustrează diversitatea și rafinamentul repertoriului muzical al epocii. Multe dintre lucrări sunt dedicate Casei Regale a României și Armatei Române, fiind realizate de editori de prestigiu și evidențiindu-se prin coperte ilustrate cu litografii rare, de o deosebită valoare artistică.
Un punct de interes aparte îl constituie partiturile compuse la Constanța, inclusiv lucrări ale fanfarei Regimentului 34 Constanța, care a încântat timp de peste 50 de ani publicul constănțean prin concertele susținute la Cazinoul din Constanța și în stațiunea Mamaia, precum și creații ale celebrului pianist constănțean din perioada interbelică, Gogu Bottea, personalitate apreciată pe plan national.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 25 martie 2026, la ora 18:00, și va fi marcat printr-un recital de pian susținut de dr. Andreea Bratu, pianist concertist și lector universitar, care va interpreta la pian lucrări din repertoriul epocii, folosind chiar partiturile expuse.
Programul muzical include următoarele piese:
Lady Hamilton, Zinica Valse, Numai cu tine, Cântă marinare, Mausoleul Mihai Viteazul și Aida Tango, readucând în actualitate sonoritățile și atmosfera muzicală a perioadei regale.
Demersul expozițional evidențiază rolul muzicii în viața culturală și ceremonială a României Regale, punând în lumină legătura dintre patrimoniul muzical și identitatea istorică a orașului Constanța. Totodată, evenimentul marchează simbolic Ziua Internațională a Pianului, sărbătorită anual la data de 29 martie.”
