Constanța, azi, își sarbatorește ONOMASTICA. Cu prilejul sfântului praznic al Împăraților Constantin și Elena. O zi mare, frumaosă, care amintește de istoria fascinantă a Constanței.
Constanța (limba greacă veche: Tόμις – Tomis, latină: Tomis Constantiana, limba greacă Κωνστάντζα – Konstandza, limba tătară crimeeană Qöstence, limba aromână Custantsa, limba turcă otomană كو ستنجه – Köstendje, turcă Köstence, bulgară Кюстенджа – Kiustendja) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Dobrogea, România, format din localitățile componente Constanța (reședința), Mamaia și Palazu Mare.
Constanța este unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă numită Tomis.Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. și redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. În cursul secolului XIII Marea cea mare (cum era denumită atunci Marea Neagră) a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea orașului. Ulterior, Constanța a suferit un declin sub conducerea otomană, devenind un simplu sat locuit de pescari greci și de crescători tătari de cai și oi. Localitatea a redevenit oraș după construirea căii ferate Cernavodă-Constanța și a portului, în 1865, pentru exportul grânelor românești. După Războiul de Independență (1877-1878), când Dobrogea a devenit parte a României, Constanța, principal port al statului, a crescut continuu, deținând acest rol până astăzi
Constanța a fost fondată în urma colonizării grecești a bazinului Mării Negre (greacă Pontos Euxeinos) de către coloniști milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de Tomis. Acest nume este probabil derivat din cuvântul grecesc τομή (tomí) însemnând tăietură, despicătură. Conform legendei, Iason și argonauții săi ar fi poposit aici după ce fuseseră trimiși în Caucaz să fure „Lâna de Aur”. Urmăriți de flota regelui Colhidei, Aietes „Uliul”, l-ar fi tăiat în bucăți pe fiul acestuia, Absyrtos, până atunci ținut ostatic la bord, pentru a-l obliga pe rege să caute și să adune resturile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel argonauților timpul necesar pentru a fugi spre Bosfor. Însă arheologii consideră mai plauzibil ca tăietura (din linia țărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, astăzi submers, în fața Cazinoului. O altă posibilă origine a numelui ar fi Tomiris, regină mitică a masageților, un popor scitic ce trăia între Marea Neagră și Marea Caspică, citat de Herodot.
Milezienii au găsit pe aceste locuri o așezare getică, noul oraș ajungând la nivelul unui polis de-abia în secolul IV-III î.Hr. Portul folosit de greci pentru comerțul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciți și celți) a permis dezvoltarea unui centru urbanistic. Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46, iar Publius Ovidius Naso, poetul roman, a fost exilat aici între anii 8–17 e.n., petrecându-și în Tomis ultimii opt ani din viață.
Cetatea portuară a rezistat vremurilor tulburi din secolele al III-lea și al IV-lea, frământate de numeroase invazii gotice, scitice și hunice, devenind reședința provinciei Sciția Mică (latină Scythia Minor, greacă Μικρά Σκυθία / Mikrá Skithía). După împărțirea Imperiului Roman, Tomis, împreună cu întreaga Sciție Mică, a revenit Imperiului roman de Răsărit și a fost redenumită Constantiana. A rămas o cetate și un port a Imperiului de Răsărit până în secolul al VII-lea, când a fost părăsită din cauza năvălirilor slavilor și proto-bulgarilor, care cuceresc Sciția Mică în anul 680 după bătălia de la Ongal.
LA MUUULȚI ANI FRUMOȘI, CONSTANȚA NOASTRĂ DRAGĂ!
Ce trebuie știut despre sfinții sărbătoriți azi?
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus născut în 272/274 și decedat în mai 337, mai este cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între 306 și337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman după înfrangerea lui Maxentiu și a lui Liciniu. Legenda spune că în toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zărit pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscriptia: “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui”; iar pe timpul nopții i s-a arătat în vis însusi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaților săi, urmând să fie protector în focurile bătăliei.Constantin a procedat întocmai după aceste semne și a câștigat bătălia.
Flavia Iulia Helena’ (c.248 – 329) a fost căsătorită cu generalul roman Constantinius Chlorus, fiind mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare. A fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru pioșenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi. Se spune că în timp ce era in pelerinaj, a văzut oameni care duceau un mort pe o colina unde erau 3 cruci. Aceștia îl apropiau de fiecare dintre ele. Ajungând la ultima, când mortul a atins crucea, a înviat. Așa a fost descoperită crucea pe care a fost răstignit Hristos.
*Prenumele Constantin isi are originea in numele grecesc Konstantinos si cel latin Constantinus. Constantinus deriva din Constans si Constantius, ambele avand semnificatia de „constant, ferm, stabil”. Aceste nume sunt echivalente ale bulgarului ‘Стоян’ (Stoian) si grecescului Eustáthios, avand acelasi inteles, de „neschimbator, neclintit, trainic, stabil”.
Istoricii sunt de parere ca acest nume a devenit faimos mai ales gratie Sfantului Imparat Constantin (272-337), care a instituit crestinismul drept religie oficiala in Imperiul Roman, si a mutat capitala acestuia de la Roma la Bizant, oras redenumit Constantinopol (in zilele noastre, Istanbul). Acest nume a fost purtat de inca zece imparati romani si bizantini, doi imparati bulgari, doi regi greci, trei regi din Scotia medievala, si cativa tari rusi.
La noi este inca foarte popular si iubit acest nume, mai cu seama in mediul rural. Pe parcursul istoriei, numele Constantin a ramas legat de numeroase personalitati care fac cinste numelui Romaniei in lume: Constantin Brancoveanu, Constantin Mavrocordat, Costache Negruzzi, Constantin Brancusi, Constantin Tanase, Constantin Istrati, Constantin Noica, Constantin Stere, Constantin Chirita… etc. Fireste, nu putem uita, la loc de cinste, numele marelui om sde cultura, maestrul Constantin Chiriac, directorul Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu.
*Semnificatia numelui Elena. Unul dintre cele mai frecvente si raspindite prenume feminine din onomastica europeana, Elena reproduce un foarte vechi nume pers. gr. Helene. Celebra eroina a mitologiei grecesti, fiica Ledei si a lui Zeus, sotie a lui Menelaos, vestita in toata Grecia pentru frumusetea ei neasemuita, Elena a fost, spune legenda, cauza declansarii razboiului troian, pornit de greci pentru a razbuna rapirea ei de catre Paris. Originea si semnificatia initiala a lui Helene (izvoarele vechi atesta si existenta unui corespondent mase. Helenos, disparut) sint incerte; daca el ar apartine intr-adevar unei civilizatii preelenice asa cum au presupus unii specialisti, numele va ra-mine probabil pentru totdeauna un mister, sansele de a-1 explica corect fiind foarte mici. A fost emisa insa si ipoteza formarii lui Helene, atestat in vechile inscriptii sub forma Velena, chiar in interiorul limbii grecesti; apropiat de gr. heldne „torta, faclie” si hele, heile „stralucirea Soarelui, caldura Soarelui”, numele ar apartine radicalului indo-european *swel- desemnare a Soarelui ca izvor al luminii, caldurii si vietii (aceleiasi familii de cuvinte ii apartine si lat. sol, devenit in rom. soare), Helena fiind, probabil, la origine o veche divinitate a luminii. Asa cum sustin fililogii, formele atestate in izvoarele latine vechi o desemnau numai pe sotia lui Menelaos; folosite ca nume personale mult mai tirziu, in epoca imperiala, Helene si Helena sint continuate astazi in apusul Europei. Patruns in onomasticonul crestin, Elena se raspindeste in Europa mai ales datorita cultului unei imparatese romane Flavia Iulia Helena Augusta (255—330), mama primului imparat roman crestin, Constantin cel Mare. Foarte respectata mai ales in rasarit, Elena este considerata, in credintele populare, aparatoare impotriva focului si a fulgerului (interesanta coincidenta cu semnificatia greceasca a numelui), a trasnetului si tunetului, potrivit interpretare-nume.ro. Atestat la noi inca din sec. 15, numele apare in documentele muntene si moldovene, sub formele Elena, Heana si Olena (fiica lui Stefan cel Mare si sotia lui Ivan cel Tinar,fiul cneazului ivan al III-leaal Moscovei); din secolul urmator, numarul formelor si frecventa lor in acte cresc considerabil, imprumuturi mai vechi sau mai noi din diferite limbi sau creatii romanesti, Heana — forma populara foarte frecventa si specific romaneasca, Leana, Lena, Elina, Leanca, Lencuta, Ilina, Lina, Hena, Demisa, Henuta, Lenuta, Lenta, Ilinca, Linca, Elenca, Elencu, Lenea, Olena, Alena, Leni, Lenus, Ela, Lili, Elen, Nelly etc. sint si astazi prenume favorite la noi. Folclorul romanesc (Ileana Cosinzeana este unul dintre cele mai iubite personaje din basmele noastre) sau cartea populara Istoria lui Arghir si a preafrumoasei Elena au contribuit cu siguranta la popularizarea numelui la noi. Engl. Hellen, fr. Helene, germ. Helena (Ella, Nelly, Lena), it., sp. Elena, magh. Ilona, Elina, rus. Elena (Oliona, Aliona etc), bg. Elena, Eleana, Ela etc.
Foto: discoverdobrogea.ro, Constanța Port/Facebook
