În data de 23 aprilie, în calendarul creștin este prăznuit Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”. Născut în Cappadocia, din părinți creștini, acest sfânt-soldat a trăit în vremea împăratului Dioclețian (secolele II-III) și s-a marcat printr-o mulțime de fapte de vitejie, printre care și omorârea balaurului de lângă cetatea Viritului.
În satul tradițional românesc, Sfântul Gheorghe cunoscut sub numele de Sângiorz, se bucura de mare cinstire. Se credea că acum începea vara pastorală, care se termina la Sfântul Dumitru sau Sâmedru, celor doi sfinți fiindu-le încredințate cheile vremii. Sângiorz, călare pe calul său alb închidea iarna și elibera vara, în timp ce Sâmedru, călare pe calul său brun, închidea vara și elibera iarna în data de 26 octombrie.
De Sângiorz se formau turmele pentru vărat și se tocmeau ciobanii și văcarii.
În ajunul sărbătorii, aveau loc o serie de practici apotropaice. Astfel, pentru a ține departe strigoii sau vrăjitoarele, care puteau fura mana vitelor sau somnul copiilor, seara se puneau la uși, la ferestre și la grajduri salcie, leuștean, pelin sau crenguțe de fag.
Trebuie știut, de asemenea, că în popor, se credea că în noaptea de Sângiorz se deschid cerurile, animalele vorbesc, iar pe comorile ascunse în pământ încep să joace flăcări.
În imagine, „Sfântul Gheorghe” – icoană pictată pe sticlă în anul 1879, într-un centru de iconari de pe Valea Sebeșului, aflată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța.
