Aflăm de la Muzeul de Artă Populară Constanța:
Joia Mare este ziua din Săptămâna Patimilor când se vopsesc ouă roșii, pentru că este ziua când Iisus a fost răstignit pe cruce.
Culoarea consacrată a oului de Paște este roșul, deoarece amintește de sângele care s-a scurs din rănile Mântuitorului.
Oul simbolizează totodată perfecțiunea creației, dar și mormântul Mântuitorului care s-a deschis în ziua Învierii. De aceea, ciocnind ouăle roșii, credincioșii rostesc formulele „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!”, spre mărturisirea celei mai mari minuni a creștinătății, Învierea lui Iisus Hristos.
Meșteșugul artistic al încondeierii ouălor de Paște a fost consemnat prima dată la 1700 de către Antonio Maria Del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, care descrie obiceiurile de Paşti de la Curtea Domnească din Bucureşti.
Ouăle astfel decorate se numesc „închistrite” – în Moldova, Bucovina de Nord, Banat și „încondeiate” sau „scrise” – în Valahia și Ardeal, dar se făceau în zona Vrancei și ouă „în relief” cu ceară de albine colorată aplicată pe coaja oului.
Pentru decorarea ouălor de Paști, se foloseau borcane de lut pentru prepararea culorilor și „chișița” sau „condeiul” – un bețișor cu un tub din alamă prin care picură ceară de albine fierbinte, pentru trasarea motivelor.
În vechime, toate culorile se preparau de gospodine numai din buruieni, din flori, frunze și fructe, din lemn de diferite esențe, apoi s-au folosit prafuri și aniline cumpărate de la prăvălii.
Rețetele vopsitului ouălor cu plante sunt numeroase. Roșul se obținea din sfeclă roșie, galbenul și nuanțele de maro din frunze de dud sau arin, din răchită, sunătoare și coji de ceapă. Culoarea albastră se scotea din flori de viorele. Pentru verde se întrebuințau drobița, frunze de nuc, coaja de arin și măr dulce. Pentru culoarea neagră se utilizau coaja verde a nucilor, rădăcina de ștevie, fructe coapte de boz. Culorile se fixau cu piatră acră sau alaun.
Desenarea ouălor cu condeiul presupune îndemânare și pricepere. Se începe cu împărțirea câmpurilor ornamentale cu linii trasate cu ceară, apoi oul este introdus pe rând în culori, de la cea mai deschisă culoare la cea mai închisă, pe măsura îmbogățirii desenului pe fiecare spațiu. La sfârșit, ceara se șterge cu o cârpă încălzită, rămânând o compoziție policromă de o rară frumusețe.
Motivele reprezentate pe ouă sunt inspirate din natură, din viața rurală și cea spirituală: crucea, pristolnicul, steaua, calea rătăcită, frunza de stejar, crenguța bradului, spicul de grâu, albina, coarnele berbecului, uneltele de muncă, cusăturile de pe cămăși.
***În tumultul pregăritirilor pentru Sfintele Paști, lăsați „o țâră” shopping-ul și fuga după excursii și ori ultra-petreceri și… „grijiți-vă” sufletul și gândul…
Zi mare azi în Sâptămâna Patimilor. Ziua ouălor și a celor 12 Evanghelii, ziua când e dat să îngrijim de cei duși, spre a le duce hrană și flori.
Cinstiți ziua de azi cu credință, cu lumina din sufletele voastre, cu tradiții și cu bucuria primenirii dinaintea Luminatei Sărbători a Învierii!
*Denia din Joia Mare este una specială. Ea este cunoscută și drept denia celor 12 Evanghelii. În cadrul ei se citesc cele douăsprezece texte evanghelice care descriu pătimirea, răstignirea și moartea pe Cruce a lui Hristos.
Punctul central al deniei din Joia Mare este citirea celor 12 pericope evanghelice. Ele urmează cronologic ultimele momente din viața pământească a lui Hristos, de la Cina cea de Taină până la punerea în mormânt. Fiecare Evanghelie citită adaugă o treaptă în urcușul dureros al Patimilor. Denia nu este doar o slujbă solemnă, ci o adevărată călătorie duhovnicească. Credincioșii ascultă în tăcere adâncă, cu lumânări aprinse, cu sufletul mișcat de durere și recunoștință. Această denie devine un drum al lacrimilor, al rugăciunii și al pocăinței.
Cele 12 Evanghelii sunt citite pe rând de preot, întrețesute cu cântări și stihiri specifice. Textele scot la iveală trădarea lui Iuda, frica ucenicilor, judecata nedreaptă, batjocura, biciuirea și Răstignirea. Slujba de seară din Joia Mare ne pune față în față cu suferința deplină a Fiului lui Dumnezeu. Nu este o suferință fizică simplă, ci una care include toată povara păcatelor lumii. În tăcerea bisericii, Hristos ne învață ce înseamnă iubirea totală, iubirea care merge până la jertfa supremă.
*TAINĂ tălmăcită: Sfântul Agneț este o părticică în formă de pătrat din prescura pe care sunt imprimate patru cuvinte: IS, HR, NI, KA, adică Iisus Hristos Biruitorul.
În traducere, agneț înseamnă „miel”și el reprezintă pe Mântuitorul Hristos, Mielul care se jertfește pentru păcatele oamenilor și pentru iertarea lor.
Potrivit datului bisericesc, la liturghie din Joia Mare, la Proscomidie, se scoate un Sfânt Agneț special care este sfințit la această Liturghie și care va fi uscat și sfărâmat a treia zi de Paști la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, într-o rânduială specială. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii și în situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.
Aflăm de la folcloriști despre tradițiile Joimăriței:
Dacă în pragul Crăciunului femeile se temeau grozav de Inătoare, nevasta lui Ignat (o femeie cumplită care le opărea mâinile, le pocea sau le făcea să-și piardă vlaga), în Joia Mare cea care le amenință liniștea și bucuria apropiatei sărbători este Joimăriţa. I se mai spune Joimărica și este închipuită de țărănci ca o bătrână hâdă (urâtă) și rea care pedepsește femeile leneșe, arzându-le degetele. Ea declanșează seria demoniacă a celor șapte joi, numite Joile Verzi, care se încheie la Ispas. Tot ea interzice torsul, pentru ca femeile, de acum înainte, să-și dedice timpul exclusiv muncilor agricole de primăvară. Pentru a se apăra de Joimăriţă, oamenii spun astăzi „povești încheiate”, adică neștiute și nemaiauzite, activând astfel magia cuvântului rostit.
