La data de 10 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada noiembrie 2024 – martie 2025, la diferite intervale de timp, inculpatul a procurat, deținut și vândut droguri de mare risc (substanță cristalină 4CMC), cu suma de 200 lei pentru un gram.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Oamenii legii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.