Destinatia Mamaia Constanta, a doua participare la Targul International de Turism ITB Berlin. 2,4 milioane de turisti strsini au vizitat Romania in 2024

„Nemții iubesc România! Nu o spunem noi, ci statisticile oficiale. 2,4 milioane de turiști străini au ales anul trecut țara noastră ca destinație de vacanță. Cei mai mulți vizitatori au venit din Germania, Italia, Israel, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Spania, Ungaria, Franța, Ucraina și Polonia, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Un prilej numai bun pentru ca destinația Mamaia Constanța să se întâlnească pentru a doua oară cu tour operatorii de pe piața din Germania în acest an”, transmit autoritățile constănțene.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța se deplasează astăzi la Târgul de Internațional de Turism ITB Berlin. Din partea organizației a plecat o delegație formată din: Alexandru Constantin – Foto & Video, Alexandra Turcu – Economist, Oana Silviana Crăciun și Natalia Vrânceanu din partea echipei de comunicare a asociației.

„Participăm pentru a doua oară la ITB Berlin, unul dintre cele mai mari evenimente din industria turismului la nivel mondial. Și în acest an OMD Mamaia Constanța va avea în prim plan întâlnirile cu tour-operatorii nemți și cu alți parteneri din Europa. Vrem ca din acest an stațiunea Mamaia să fie inclusă în cataloagele de promovare ale tour-operatorilor și agențiilor de turism din Germania și din alte țări țintă ale Europei. Nemții iubesc litoralul românesc, iar creșterea turismului la Marea Neagră ne demonstrează în fiecare an că munca noastră nu a fost în zadar”, a declarat George Măndilă – Președinte, Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

De remarcat, de mai bine de 60 de ani, Târgul Internațional de Turism ITB Berlin este locul de întâlnire al profesioniștilor din industria turismului la nivel mondial. Misiunea ITB este de a reuni comunitatea globală a pasionaților de călătorii, turism și ospitalitate – chiar și în vremuri dificile.

Foto: Primăria Constanța, Facebook

Previous post ATENTIE: Lucrari de reabilitare a carosabilului pe strada Luptatori din cartierul Inel II
Next post Delfinul Chen-Chen de la Delfinariul Constanta a murit. Mai e un singur delfin in viata!