Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” INCDM: Dr. Victor Niță şi Dr. Magda Nenciu au participat la Focus – Grupul 2 al Consiliului Consultativ pentru Marea Neagră (BlSAC), care a avut ca temă principală discuţii referitoare la Clasificarea zonelor de producție pentru recoltarea și cultivarea bivalvelor, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 627/2019 (Hygiene package).
INCDM ”Grigore Antipa” a avut contribuţii majore în perioada 2019 – 2021 prin realizarea “Anchetei documentare, de teren și de hidrodinamică în vederea stabilirii şi clasificării microbiologice a zonelor de producţie şi relocare a moluştelor bivalve vii din sectorul românesc”, dar şi a “Anchetei la ţărm”, fundamentând ştiinţific procedura de clasificare a celor trei zone (Chituc – Perișor, Baia Mamaia și Agigea – Mangalia) în clasa A.
Prin această implicare, pcondiderată argumentat drept exemplu de bune practici, INCDM ”Grigore Antipa” a sprijinit dezvoltarea sectorului privat de acvacultură şi pescuit de la Marea Neagră pe baze ştiinţifice, contribuind astfel la atingerea siguranţei şi securităţii alimentare în regiune.