
Farul Constanta, calificare en fanfare in sferturile Cupei Romaniei la fotbal, dupa 5-1 la Arad
Farul Constanța s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după o victorie entuziasmantă obținută la Arad, 5-1 cu UTA. Un succes conturat după un meci excelent reușit de „marinari”, mai ales în primele 45 de minute în care „alb-albaștrii” au punctat de patru ori prin Cojocaru -foto (de 2 ori, care a marcat revenind după o accidentare), Buta și Radaslavescu și au mai irosit alte cinci situații uriașe la poarta lui Iliev. Deși în 11-le de start s-au regăsit mulți dintre cei care au evoluat mai puțin în acest sezon, Farul a controlat în permanență partida și a obținut în final un succes pe cât de clar pe atât de meritat.

De menționat că în primul „11” Farul a avut nu mai puțin de 8 jucători crescuți la Academia Hagi, alături de veteranul Ionuț Larie, crescut de asemenea la Centrul de copii și juniori al Farului.
În sferturile de finală, Farul va întâlni, într-o singură manșă, pe teren propriu, învinsa dintre Unirea Alba Iulia și CSM Reșița.
UTA – Farul 1-5 (1-4)
Au marcat: Ghezali 33 / Cojocaru 4, 20, Buta 28, Radaslavescu 44
Cartonașe galbene: Ze Pedro 32, Ghezali 79 / Casap 10, Gustavo 30, Țîru 65, Buta 79
Au evoluat – UTA (antrenor Mircea Rednic): Iliev – Tsouka (46 Rîpă), Conte, Trif, Mabea – Ghezali, Hrezdac, J.Pedro (46 Poulolo), Cristea (76 A.Dragoș) – Z.Pedro (46 Omondi), Kadiri (46 Costache). Rezerve: Mitrovic – Țăroi, A.Dragoș, Fabry, Zsori.
Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Ducan – Dănuleasa, Larie, Gustavo (55 Țîru), Buta – Radaslavescu, N.Popescu (70 Dican), Casap (55 Vînă) – Ciobanu (70 Doicaru), Iancu, Cojocaru (76 Stoian). Rezerve: Buzbuchi – Bălașa, Cercel, Rivaldinho.
Au arbitrat: Ionuț Coza (Cernica-Ilfov) – Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Alexandru Vodă (Alba-Iulia). Arbitru rezervă: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). Observator arbitri: Teodora Albon (Cluj-Napoca). Observator joc: Mihai Duras (București).
Managerul Gheorghe Hagi, fericit după succesul de la Arad
„Mă bucur pentru rezultat, cu o echipă foarte bună și i-am felicitat pe jucători la final. Cei care au intrat și, de asemenea, cei tineri, au arătat că au valoare și suntem fericiți că ne-am calificat. Va urma la Sibiu, în campionat, un nou meci foarte greu, cu o echipă în formă și sperăm să câștigăm din nou”.