Mobilizare de forte la Limanu! Ard mai multe TIR-uri incarcate cu bitum!

Mesaj RO-alert transmis în această seară pe raza localității Limanu. Fumul, totuși, nu se îndreaptă către zona locuită, după cum transmit surse din cadrul ISU Constanța. Potrivit acestora, nu se impune evacuare de persoane.

În zona menționată, mai multe TIR-uri au fost cuprinse de flăcări în localitatea 2Mai, județul Constanța, vineri seara, 8 noiembrie. Acestea s-ar afla într-o parcare închisă.

Pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare, la nivelul județului Constanța a fost transmis, totuși un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert.

Incendiul se manifestă generalizat, cu degajări mari de fum și posibilitate de propagare la vecinătăți.

Pentru gestionarea situației, la locul de manifestare au fost alocate 7 autospeciale de stingere de la ISU Constanța, mijloace care au fost suplimentate cu autospeciala pentru transport roboți de la ISU București-Ilfov.

Autoritățile precizează că pentru asigurarea în cele mai bune condiții a raionului de intervenție, forțele alocate la caz au fost suplimentate cu 5 autospeciale de stingere ( 2 de la ISU Călărași, 1 de la ISU Ialomița si 2 de la ISU Tulcea).

***Bitumul este un produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei.

Bitumul natural

Bitumul natural se găsește asociat cu diferite substanțe minerale și, în acest caz, se numește rocă asfaltică (asfalt natural sau nisip bituminos).

Poate nu știați: mesopotamienii îl foloseau în urmă cu 7.000 de ani, drept agent de legătură în construcții.

Cele mai cunoscute bitumuri naturale sunt bitumul de Trinidad (56% bitum pur), bitumul de Bermudez din Venezuela (96 % bitum pur), bitumul din Marea Moartă (98% bitum pur) etc. 

foto: ISU Constanta

Previous post Informatii de impact privind invatamantul profesional!
Next post Executivul a aprobat, o serie de masuri de simplificare si digitalizare a procedurilor fiscale, sprijinirea IMM-urilor, precum si pentru stimularea investitiilor regionale