Distinctie prezidentiala pentru CCIR la aniversarea a 160 de ani de existenta. Mihai Daraban: „Suntem singurul brand al mediului de afaceri care-şi găseşte corespondentul oriunde în lume”
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat, luni, 30 septembrie a.c., la Ateneul Român, evenimentul aniversar „De 160 de ani împreună pentru afacerea ta” cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la semnarea decretului de înfiinţare a Camerelor de Comerţ de către Domnitorul Al. I. Cuza, la data de 30 septembrie 1864. La această data, la propunerea lui C. A. Rosetti, ministrul Agriculturii de la acea vreme, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna decretul pentru înfiinţarea primelor 15 Camere de Comerţ în Principatele Unite Române.
„În diplomaţia economică, exemplele germanice vorbesc de la sine, cu ceea ce înseamnă ataşaţii comerciali în străinătate. Camerele de Comerţ se pot ocupa de acest aspect pentru că au flexibilitatea dată de caracterul privat să facă ceea ce statul, prin regulile şi restricţiile bugetare, nu le poate face. Suntem instituţia care astăzi poate să spună şi să răspundă la întrebarea: Aici sunt banii dumneavoastră! Fiecare cărămidă din sediul Camerei Naţionale, din sediul unei camere judeţene aparţine unui agent economic care după Revoluţie a trecut pe la Registrul comerţului. Putem să facem această dovadă. După 2002, aşa a înţeles guvernul de atunci să facă o mică naţionalizare. Am ajuns la ultima lege a camerei de comerţ, legea 335 din 2007, a afirmat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.
Detalii pe Bucuresti Business.