Sports Business Awards: 11 premii au fost oferite companiilor care sustin sportul romanesc

Peste 150 de manageri de top, antreprenori, sportivi, reprezentanti ai cluburilor sportive, investitori și jurnaliști au participat ieri seară la prima ediție a Sports Business Awards, eveniment care a sărbătorit și a recompensat implicarea companiilor din România în finanțarea activităților sportive. În cadrul evenimentului, la care a fost prezent si Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, E.S. Massimo Baggimari (foto), sportivi de performanță și jurnaliști sportivi au oferit 11 premii companiilor și organizațiilor care au depus eforturi deosebite în sprijinirea sportului.

”Foarte multe companii din România au inclus în strategia de business susținerea sportului, cu efecte benefice multiple atât pentru afaceri, cât și pentru societate per ansamblu. Însă contribuția lor în cadrul unui sector atât de important pentru România rămâne adesea într-un con de umbră. Prin acest eveniment, ne-am propus să recompensăm sprijinul depus de mediul privat pentru susținerea sportului, pentru ca aceste exemple de bune practici să se multiplice și să contribuie la profesionalizarea modului în care sunt conduse organizațiile sportive. Iar ieri a fost făcut un prim pas în această direcție: unul dintre sponsorii galei a oferit o bursă în Elveția unui student român care se va specializa în managementul cluburilor sportive”, a declarat Ion Schiau, fondatorul companiei de distribuție de ceasuri Albini Prassa, membru în board și lider al grupului de lucru Sport în cadrul Camerei de Comerţ România-Elveția (CCE-R).

Detalii despre gala si lista castigatorilor o gasiti pe Reusita, pagina oficiala a emisiunii realizata de Daniel Lazar si care, din 2005, promoveaza oameni si afaceri de succes.

Previous post Cunoscutul actor Florin Zamfirescu, prezent la „Sotronul cu arte” de la Navodari
Next post Presedintele FC Farul, Gica Popescu, s-a intalnit cu premierul Marcel Ciolacu. Discutii despre finantarea sportului