CSM Constanta, la un pas de surpriza in fata detinatoarei EHF European League, Fuchse Berlin

Handbaliștii de la CSM Constanta au oferit încă o seară memorabilă la Sala Sporturilor, făcand un meci extrem de curajos în compania super-echipei germane Fuchse Berlin, deținătoarea trofeului EHF European League, conducând practic jocul în primele 50 de minute.

Susținuți admirabil de un public constănțean care a trăit la intensitate maximă fiecare moment al partidei, băieții noștri au dat senzația că pot câștiga, dar experiența și valoarea adversarilor și-au spus cuvântul la final.

Fuchse a întors rezultatul și s-a impus, 32-29 (14-15), păstrându-și parcursul perfect în competiție, dar echipa noastră merită aprecieri pentru determinarea cu care s-a bătut!

Pentru CSM Constanta au evoluat: Vasile 8 intervenții, Rusu – Komogorov 7 goluri, Ravnic 7, Aliokhin 4, Căbuț 3, Drăgan 2, Nikolic 2, Mourino 2, Nistor 1, Andrei 1, Ilie, Caba, Stankovic, Vegar, Chikovani.

A fost primul meci din Main Round, dupa care urmează duelul cu Dinamo, la București, marți, 20 februarie, de la ora 19.45.

La randul sau, Dinamo a suferit o înfrângere dramatică pe terenul lui Sporting, scor 33-35. Astfel, obiectivul european al lui Xavi Pascual în European League este în pericol, în condițiile în care campioana României este pe ultimul loc, după ce a pierdut în faza anterioară ambele meciuri cu Fuchse Berlin.

Previous post Orasul cu Butoiul, al carui nume nu lipseste de la nicio sindrofie, de la niciun moment special
Next post FOARTE BINE: Domeniul public al municipiului Constanta a fost eliberat de 20 vehicule abandonate sau fara stapan