An DE EXCEPTIE pentru sportivii de la CSM Constanta! Iar 2024 aduce o mare… provocare!
Trudă, har, sute de ore de antrenament și… performanțe și lauri!!!
Sala Sporturilor “Simona Amânar” din Constanța a găzduit joi seară, Gala „Drumul spre succes: povestea continuă!” în care CSM Constanța a adus în prim-plan performanțele sportivilor noștri din 2023. În prezența unui public numeros, care a ținut să-i aplaude pe laureații acestui an, au urcat pe scenă campionii clubului nostru, de la cei mai mici pănă la seniori. Amfitrionii evenimentului, Andreea Cârlioru și Alin Larion au scos în evidență performanțele obținute de către sportivii minunatului oraș de la malul mării, medaliile, rezultatele și reușitele, celor care au făcut din CSM Constanța un nume cunoscut atât pe plan național cât și internațional.
Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu a declarat: “Suntem în această poziție onorabilă datorită sportivilor, părinților, antrenorilor și nu în ultimul rând al suporterilor. Din sportivii de la CSM, 86% sunt constănțeni de-ai noștri.”
La rândul său, directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș a menționat: “În acest moment al bilanțului suntem foarte mândri să spunem, că a fost un an foarte, foarte bun. Această seară este despre sportivi, antrenori și performanțele reușite de CSM Constanța. Vă mulțumesc tuturor că aveți încredere în acest club.”
Sportiva anului 2023 la CSM Constanța este jucătoarea de tenis de masă, Elena Zaharia, vicecampioană mondială U19 în proba de simplu și medaliată cu bronz, alături de echipa României U19 la aceeași competiție mondială din Slovenia.
O surpriză a fost pentru luptătoarele de sambo Khrystyna Bondar și Cristina Blănaru, medaliate cu argint respectiv bronz la Campionatul Mondial din Armenia. În momentul urcării pe scenă acestea au fost anunțate că federația de specialitate le acordă titlul de maestre ale sportului.
Exact ca într-o mare familie, nu puteau lipsi sportivii de la paralimpic, Luminița Smău și Erchin Ali au fost aplaudați pe scenă și premiați pentru performanțele din acest an. Luminița Smău încă se află în lupta pentru Calificarea la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 iar Stirom LTD a înmânat premiul pentru performanțele avute prin directorul general Iordache Vildan.
Prietenia, prețuirea și respectul sunt calități pe care le apreciem, atunci când ne referim la sprijin și susținere necondiționată. Premiul “Partenerul de Aur” a fost oferit uneia dintre cele mai mari firme din Constanța, CELCO reprezentată pe scenă de doamna director comercial, Irina Odor. Un partener de încredere, căruia îi mulțumim pentru colaborarea foarte bună din toate punctele de vedere.
În anul 2023, sportivii de la CSM Constanța au obținut 553 de medalii, 193 de aur, 189 de argint și 171 de bronz.
La CSM Constanța sunt peste 1.000 de sportivi dintre care 84% sunt copii, juniori, cadeți, tineret, iar 86% sunt sportivi constănțeni.
La Campionatele Mondiale, Europene și alte competiții internaționale oficiale au fost câștigate 70 de medalii, la Campionatele Naționale și ligile naționale ale României s-au obținut 405 medalii, iar la Cupa României au fost aduse în vitrina clubului 78 de medalii.
Trebuie remarcate și evoluțiile echipelor noastre, la handbal masculin, câștigătorii Cupei României, bronz în campionat și calificare în Main Round din European League.
La baschet feminin, CSM Constanța este vicecampioana Ligii Naționale, câștigătoarea Cupei Federației, campioană la 3×3 și câștigătoarea Cupei României la 3×3.Și echipa de baschet masculin și-a adjudecat titlul de campioană la 3×3 și a câștigat Cupa României la 3×3.
Și… atenție: Anul viitor sunt programate Jocurile Olimpice de la Paris unde CSM Constanța își dorește să aibă cât mai mulți sportivi calificați.
Hai România! Hai Constanța!